Nu stiu catora dintre voi le e frica de moarte.Adica nu frica gen: maine stiu ca mor si mi-e teama.Nu.E frica aia de momentul cand se va intampla,indiferent cand va fi acela.
Zilele astea am realizat ca moartea e ceva mult mai greu de priceput decat pare.E o durere care trece de limitele omenesti,in special cand e vorba de cele mai importante persoane din viata ta.Stau de cateva ore in pat si ma gandesc la cum m-as simti daca as fi pusa in fata faptului implinit.Nu cred ca as rezista sa vad..sau de fapt,sa nu mai vad una din persoanele care au avut rol important in creearea,cresterea,educatia,gandirea mea.Si daca stam bine sa ne gandim,fiecare om din jurul nostru are cate un rol in viata noastra.Chit ca e coleg de clasa,prieten,sora,frate,mama,tata,bunic,profesor,etc.
Ma simt frustrata,insa stiu ca la un moment dat in viata o sa fiu nevoita sa trec si eu prin asta.Beau un ceai,si incerc sa adorm..
Ma trezesc intr-o camera obscura,nu vad nimic,desi simt ca am mai fost aici candva.Se aprinde o lumina intr-un colt.Ar trebui sa fiu speriata?Poate ca da,insa nu sunt.Simt ca ceva ma protejeaza.
„Am revenit.”
„Jimmy?”
„Chiar eu!”
„Nu credeam ca ne vom intalni din nou..”
„Ti-am zis ca nu scapi asa usor de mine!”
„Ha..”
„Te-am urmarit toata seara,si sincer,gandesti prea mult,ma obosesti!Ce crezi ca se poate intampla?!”
„Mai,nu stiu!Insa mi-e frica..”
„Hai sa ne asezam,vreau sa iti arat ceva.”
„Sa ne asezam?!E complet intuneric..”
„Inca.”
Ne trezim intr-o sala de bal.Sunt imbracata complet diferit.De fapt,arat complet diferit.Jimmy e langa mine invitandu-ma la dans.Unde naiba suntt..??
„Jimmy,ce naiba faci?”
„Urmeaza-ma.”
„Unde suntem?”
„In rai.”
„:]] Vrei sa spui ca asta e raiul?”
„Fiecare il vede cum vrea:).Tu asa vezi raiul.”
„Eu?!”
„Ai uitat ca eu sunt in mintea ta?Eu fac exact ce vrei tu sa fac.”
„A,da.Scuze,Casablanca.”
„Hai sa dansam!”
„Hei,aia nu e..”
„A,ba da!E prietena ta care a murit in copilarie!”
„Wow,foarte ..”
„Ciudat?!”
„Cam asa ceva.”
„Pai,cam asa se intampla.Oamenii mor,e destul de multa suferinta atat pentru ei,cat si pentru cei ce tineau la ei.Subconstientul lor lucreaza.Insa cand ajungi aici,intelegi ca nu e totul chiar cum pare.Viata e imprevizibila.Azi poti fi,maine ..”
„De ce nimeni nu observa ca suntem aici?”
„Pentru ca la ultima verificare erai doar un copil ce se bucura de sunetele frenetice ale vietii..nu de acordurile glorioase ale mortii.”
„A,ok.Mai pe scurt,nu am murit.”
„Vrei sa ne intoarcem?”
„Da,te rog.”
Ajungem din nou in camera obscura.Lumina ce aparuse mai devreme,se stinge.Ma trezesc brusc.Din nou,in camera mea obisnuita.In aceeasi dimensiune veche si lipsita parca de ..eleganta?!Incep ..sa pricep putin cate putin ceva din vorbele cuiva.
‘Moartea e un moment al vietii pe care nimeni nu il intelege.’
Intr-adevar,bro’,nimeni nu il poate intelege.
Si de-abia acum pricep si eu cat de important e sa traiesti momentul.Nu stii cand poate fi ultima ta clipa..
P.S.: Nu-mi mai e frica de intuneric.
Alecsa' 